Poate fi atât de simplu? Implantul înlocuiește imediat și fără probleme dintele natural?

Evident că nu este așa simplu. Stomatologul trebuie să aprecieze în mod matur situația clinică și să decidă responsabil ceea ce este mai bine pentru fiecare pacient.

Folosirea implantelor este una dintre primele opțiuni de tratament pentru reabilitarea pacienților cu edentații parțiale, având în vedere rata bună de supraviețuire pe termen lung a acestora. În același timp, complicațiile biologice ale implantelor (periimplantita) sunt frecvente, mai ales la pacienții parodontal compromiși și fumători.

Extracție sau păstrare? Răspunsul la această întrebare pe care și-o pune orice stomatolog responsabil înainte de-a se ”repezi” să extragă dintele ne-o dă Prof Rasperini, parodontolog renumit al Universității din Milano, în studiul publicat în 2014. Articolul furnizează informații după 10 ani de monitorizare a 120 de pacienți, care au beneficiat de terapie implantară a edentațiilor unidentare. Pacienții au fost sănătoși parodontal sau tratați pentru parodontită cronică și incluși într-o fază de menținere riguroasă. După 10 ani, 10 dintre 120 de implante plasate au fost pierdute. Rata de supraviețuire a implantelor a fost de 95% pentru pacienții sănătoși parodontal și 85% pentru cei cu parodontită cronică tratată. Pacienții cu parodontită cronică tratată și fumători au prezentat o pierdere osoasă mai mare decât restul pacienților. Pierderea osoasă (așa cum au arătat și alte studii) a fost asociată cu diagnosticul inițial de parodontită.

Foarte important de menționat, dinții cu suport parodontal redus au prezentat o reducere mai puțin semnificativă de os și o rată mai mare de supraviețuire decât implantele. Cu alte cuvinte, dinții cu suport parodontal redus tratați parodontal au prezentat rezultate pe termen lung mai bune decât implantele. Adică, procedura implantară nu a condus la rezultate terapeutice mai bune în comparație cu terapiile parodontale mai mult sau mai puțin complexe, care au urmărit să însănătoșească și să mențină dinții naturali afectați de parodontită.

Alte studii au raportat că pierderea de atașament periimplantară a fost mai mare decât cea de la nivelul dinților naturali, indiferent de statusul parodontal anterior (Mengel & Flores-de-Jacoby, 2005).

În concluzie, dinții naturali se comportă mai bine pe termen lung, ca și supraviețuire și nivel osos radiografic, decât implantele, chiar în cazul pacienților cu parodontită, cu condiția unui tratament al acesteia și respectarea fazei de menținere.